exista

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. exister, lat. existere)

1. a avea existență, a fi, a se afla; a se manifesta.

coexista

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. coexister)

1. a exista simultan sau împreună cu cineva sau ceva.

existare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. exista)

1. viață (considerată în durata și conținutul ei); existență.
2. menținere în viața politică și economică (internațională); existență.
3. (var.) (înv.) esistare.

existarisi

Parte de vorbire:  vb. intr. (înv.)  
Etimologie: (exista + -arisi)

1. a se găsi; a exista.

preexista

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. préexister)

1. a exista de mai înainte.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

acosmism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acosmisme)

1. teorie potrivit căreia lumea fizică nu ar exista ca realitate independentă de Dumnezeu.

adermină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adermine)

1. (biol.) vitamină solubilă în apă care există în multe forme și care participă în special la metabolismul lipidelor; piridoxină, vitamina B6.

a fortiori

Parte de vorbire:  loc. adv., adj. inv.  
Etimologie: (lat. a fortiori, cu atât mai mult)

1. care se impune cu necesitate.
2. (log.; despre raționamente) care constă în trecerea de la o judecată la alta pe baza faptului că în favoarea celei de-a doua judecăți există tot atâtea temeiuri.

alelă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allèle)

1. (biol.) fiecare dintre formele sub care poate exista o genă ce ocupă același locus în cromozomii omologi.