Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. existant)
1. adj. care există, trăieşte.
2. s. n. (fil.) manifestare concretă a existenţei; ceea ce există.
3. (jur.) orice categorie de bunuri aparţinând unei întreprinderi la o anumită dată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. existence, lat. existentia)
2. viaţă.
3. categorie filozofică fundamentală, natura, materia, realitatea obiectivă.
4. ~ socială = categorie fundamentală a materialismului istoric desemnând latura materială şi cea spirituală a vieţii sociale; mijloacele de trai.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. existentiel)
1. referitor la existenţă, care este considerat fundamental existenţei sau legat intim de ea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. existentialisme, germ. Existentialismus)
1. curent filozofic contemporan care propagă o concepţie tragică asupra existenţei, generată de sentimentul înstrăinării individului şi care preconizează utopic dobândirea libertăţii, prin desprinderea de relaţiile social-istorice concrete.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. existentialiste)
1. I. care aparține existențialismului, privitor la existențialism (curent filosofic care evidențiază libertatea omului și vocația sa de a-și decide singur propria existență).
2. care admite și apără existențialismul.
3. II. adept al existențialismului.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. absence, lat. absentia)
1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistenţă.
2. pierdere bruscă şi de scurtă durată a cunoştinţei.
3. (fig.) neatenţie, distracţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. acenesthesia)
1. absenţa sentimentului de existenţă fizică, în demenţe.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. aquaplanage, engl. aquaplaning)
1. derapaj al unui automobil ce se deplasează cu viteză, provocat de existenţa unei pelicule de apă între şosea şi pneuri.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adaptation)
1. acțiunea de a (se) adapta și rezultatul ei; adaptare.
2. acțiunea de transpunere a unei opere dintr-un gen literar sau artistic în altul.
3. adaptarea versurilor la muzică sau a muzicii la versuri.
4. proces prin care o ființă sau un organ se adaptează în mod natural la noile condiții de existență.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affirmation, lat. affirmatio)
1. enunţ prin care se afirmă ceva.
2. (log.) judecată în care se enunţă existenţa unui anumit raport între subiect şi predicat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. agnation, lat. agnatio)
1. legătură de rudenie civilă în opoziție cu înrudirea naturală (cognațiune); rudenie prin alianță.
2. (dreptul roman) legătură de rudenie existentă între agnați.