Dictionar

existenţial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. existentiel)

1. referitor la existenţă, care este considerat fundamental existenţei sau legat intim de ea.
 

existenţialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. existentialisme, germ. Existentialismus)

1. curent filozofic contemporan care propagă o concepţie tragică asupra existenţei, generată de sentimentul înstrăinării individului şi care preconizează utopic dobândirea libertăţii, prin desprinderea de relaţiile social-istorice concrete.
 

existenţialist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. existentialiste)

1. I. care aparține existențialismului, privitor la existențialism (curent filosofic care evidențiază libertatea omului și vocația sa de a-și decide singur propria existență).
2. care admite și apără existențialismul.
3. II. adept al existențialismului.
 

existenţialist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. existentialiste)

1. I. care aparține existențialismului, privitor la existențialism (curent filosofic care evidențiază libertatea omului și vocația sa de a-și decide singur propria existență).
2. care admite și apără existențialismul.
3. II. adept al existențialismului.
 

gândirist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: („Gândirea“ + -ist)

1. I. referitor la gândirism, curent filozofic din România, de orientare existențialist-ortodoxă, format în jurul revistei „Gândirea” în primele decenii ale secolului XX.
2. care aparține sau este specific gândirismului.
3. II. adept al gândirismului.
 

neoromantism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. néo-romantisme)

1. curent în literatura modernă universală de la începutul sec. XX, apărut ca o reacție împotriva naturalismului.
2. tendință artistică modernă care se inspiră din romantism.
3. direcție în filosofie care, păstrând cadrul teoretic al romantismului, anunță existențialismul și neospiritualismul.
 

transcendenţă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. transcendance)

1. însușirea a ceea ce este transcendent.
2. (în filozofiile religioase) ipostază a divinității, care se află deasupra creațiilor sale.
3. (în existențialism) situația omului care își depășește condiția lui existențială obișnuită; (p. ext.) condiție a omului ca ființă care depășește natura.
4. (în fenomenologie) rezultat al datului obiectiv prin actul intențional de conștiință sau prin intuiție.
 

prezenţă; existenţă; apariţie

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT occurentia; praesentia; existentia
2. FR localisation; occurence; présence
3. EN occurence; presence
4. DE Vorkommen; Präsenz; Vorhandensein
5. RU встречaемость; местонaхождение; присутсвие; нaличие
6. HU jelenlét; létezés, életlehetőség; megjelenés, jelenés
 

ontologic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. ontologique)

1. care aparține ontologiei; referitor la, legat de ontologie.
2. care ţine de existențial.