Dictionar

existență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. existence, lat. existentia)

1. faptul de a exista.
2. viață.
3. categorie filozofică fundamentală, natura, materia, realitatea obiectivă.
4. ~ socială = categorie fundamentală a materialismului istoric desemnând latura materială și cea spirituală a vieții sociale; mijloacele de trai.
 

coexistență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. coexistence)

1. faptul de a coexista; existență simultană a mai multor lucruri, ființe, fenomene.
2. ~ pașnică = principiul toleranței reciproce între națiunile socialiste și capitaliste.
3. (var.) (înv.) coexistință.
 

competiție; luptă pentru existență

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT competitio
2. FR compétition; lutte pour la vie
3. EN competition; struggle for life
4. DE Wettbewerb; Konkurrenzkampf; Mitbewerbung; Kampf ums Dasein
5. RU соревновaние, борьбa зa жизнь
6. HU versengés, létért folyó küzdelem
 

inexistență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inexistence)

1. faptul de a nu exista; lipsă de existență.
 

nonexistență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. non-existence)

1. ceea ce nu există, inexistență; neființă.
 

preexistență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: ( fr. préexistence)

1. faptul de a preexista; existență anterioară.
2. doctrină filozofică sau religioasă care admite existența sufletului înainte de cea a corpului, precum și reîncarnarea sufletelor.
 

absență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absence, lat. absentia)

1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistență.
2. pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței.
3. (fig.) neatenție, distracție.
 

acenestezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. acenesthesia)

1. absența sentimentului de existență fizică, în demențe.
 

acvaplanare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. aquaplanage, engl. aquaplaning)

1. derapaj al unui automobil ce se deplasează cu viteză, provocat de existența unei pelicule de apă între șosea și pneuri.
 

adaptație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adaptation)

1. acțiunea de a (se) adapta și rezultatul ei; adaptare.
2. acțiunea de transpunere a unei opere dintr-un gen literar sau artistic în altul.
3. adaptarea versurilor la muzică sau a muzicii la versuri.
4. proces prin care o ființă sau un organ se adaptează în mod natural la noile condiții de existență.
5. (var.) adaptațiune.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.
 

afirmație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affirmation, lat. affirmatio)

1. enunț prin care se afirmă ceva.
2. (log.) judecată în care se enunță existența unui anumit raport între subiect și predicat.
 

agnațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agnation, lat. agnatio)

1. legătură de rudenie civilă în opoziție cu înrudirea naturală (cognațiune); rudenie prin alianță.
2. (dreptul roman) legătură de rudenie existentă între agnați.