Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. expérimental, lat. experimentalis)
1. (şi adv.) bazat pe experienţă, rezultat din experienţă, cu titlu de încercare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. experimentalism)
1. folosire a experimentului, a documentului ca mijloc de cunoaştere, de creaţie.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (engl. experimentalist)
1. I. care aparține doctrinei experimentale.
2. care folosește experimentul
3. II. adept al experimentalismului.
4. persoană care privilegiază, în domeniul științific, rezultatele experimentelor.
5. persoană care folosește experimentul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. agrofond)
1. ansamblu de procedee agrotehnice pentru fertilizarea unui teren experimental.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl., fr. biosatellite)
1. satelit având vieţuitoare la bord, în scopuri experimentale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. kimographe)
1. aparat pentru înregistrarea anumitor fenomene fiziologice.
2. aparat în fonetica experimentală pentru înregistrarea sunetelor vorbirii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. construct)
1. (fil.) concept care integrează şi explică diferitele date experimentale, descrie legile obiective ale realităţii.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. curariser)
1. a administra curara în scop experimental (la animale) sau ca tratament (la oameni).
Parte de vorbire: s.
Origine: (după engl. deprivation)
1. (psih.) situaţie clinică sau experimentală în care bolnavul întrerupe contactele senzoriale cu mediul ambiant.