Dictionar

Aparat

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat)

1. sistem tehnic care serveşte pentru o operaţie tehnică, ştiinţifică etc.

2. instalaţie, unealtă pentru exerciţii gimnastice.

3. (anat.) ansamblu de organe care îndeplinesc aceeaşi funcţie în organism.

4. totalitatea serviciilor unei instituţii.

5. ~ de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcţiile acestuia.

6. totalitatea procedeelor şi mijloacelor într-o anumită muncă.

7. ~ ştiinţific = totalitatea mijloacelor de cercetare într-o muncă ştiinţifică; ~ critic = notele explicative care însoţesc un text, comentat de editor.


Keynesian, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. keynésien)

1. I. referitor la keynesism.

2. care se referă la economistul englez Keynes, la concepțiile sale economice.

3. se spune despre teoriile explicative ale mecanismelor economice formulate de Keynes.

4. II. adept al keynesismului.

5. cel care este partizanul concepțiilor economice ale lui Keynes.


Regeste

Parte de vorbire: s. f. pl.
Origine: (fr. regeste, lat. regesta)

1. nume dat în evul mediu actelor, documentelor etc. emanate în serie cronologică de la aceeași cancelarie și de la același personaj, însoțite de note explicative și de extrase din cronici.

2. repertorii, rezumate ale documentelor, date în ordine cronologică (la volumele de documente, bibliografii etc.).


Subsol

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. sous-sol)

1. partea imediat inferioară solului, de sub suprafața Pământului; totalitatea rocilor aflate sub nivelul solului.

2. parte a unei clădiri sub nivelul solului.

3. loc în partea de jos a unei cărți unde se tipăresc note explicative.

4. partea de jos a unei pagini de publicație periodică unde se publică pe întreaga lungime a foii recenzii, articole literare sau științifice etc.


Verbi gratia

Parte de vorbire: locuțiune adverbială
Origine: (lat. verbi gratia)

1. locuțiune folosită pentru a adăuga informații explicative sau pentru a afirma ceva în cuvinte diferite, cu înțelesul „de exemplu”.