Rezultate principale (Explicație,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. explication, lat. explicatio)
1. explicare; lămurire (a ceea ce este neînțeles, obscur), clarificare a unei chestiuni.
2. a cere ~ii (cuiva) = a cere socoteală; a avea o ~ cu cineva = a discuta cu cineva în vederea evitării unui diferent.
3. cauză.
4. operație prin care se dezvăluie temeiul sau scopul unei acțiuni, unui fenomen sau eveniment.
5. rezultatul acestei operații; propozițiile, expresiile prin care se realizează.
Rezultate secundare (Explicație,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anthropogonie)
1. explicaţie mistico-religioasă a apariţiei omului.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. complottismo)
1. tactica anarhiștilor, a complotiștilor.
2. explicație care descrie un eveniment ca rezultat din acțiunea planificată și ascunsă a unui grup mic, atunci când alte explicații sunt mai probabile; teoria conspirației, conspiraționism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. consultation, lat. consultatio)
1. îndrumare, explicaţie dată asupra unor chestiuni de specialitate în discuţie; aviz, lămurire, indicaţie.
2. îndrumare dată elevilor, studenţilor sau doctoranzilor de către un profesor.
3. examinare a unui pacient de către medic.
4. metodă de ridicare a nivelului profesional şi ideologic prin discuţii organizate, lămuriri etc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. énucléation, lat. enucleatio)
1. (med.) procedură chirurgicală care constă în îndepărtarea unui organ (de obicei a unui ochi); enucleare.
2. (microbiologie) îndepărtarea corpului nuclear al unei celule.
3. (livr.) actul sau procesul de explicare; explicație
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. explicatif)
1. care are rolul de a explica.
2. notă ~ă = explicaţie a unui cuvânt, a unei chestiuni în legătură cu un text.
3. dicţionar ~ = dicţionar în care sunt explicate sensurile şi întrebuinţările cuvintelor.
4. propoziţie relativă ~ă = propoziţie apozitivă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. finalisme)
1. doctrină filosofică care crede în finalitate ca explicație a Universului; concepție idealistă care susține că întreaga desfășurare a fenomenelor din natură urmărește și realizează un anumit scop final, prestabilit, negând astfel existența legilor obiective; teleologie.