Dictionar

explorator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. explorateur, lat. explorator)

1. s. m. f. cel care explorează.
2. s. n. (med.) instrument pentru explorarea diverselor organe în vederea diagnosticului.
 

exploratoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. exploratoire)

1. referitor la explorare.
 

acvanaut, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. aquanaute)

1. explorator al mediului subacvatic, al adâncimilor subacvatice; aponaut, oceanonaut.
 

craniectomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. crâniectomie)

1. deschidere a craniului în scop terapeutic sau explorator.
 

lunaut

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. lunaute, engl. lunanaut)

1. astronaut care călătorește pe Lună; selenaut.
2. cineva instruit să trăiască și să lucreze pe o lună; un explorator al unei luni.
 

speleonaut, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. spéléonaute)

1. explorator care face experiențe științifice prin rămânerea prelungită în grotele subterane.
 

toracenteză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. thoracentèse)

1. puncție pleurală în scop explorator sau terapeutic.
 

-NAUT

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (gr. nautes „marinar, navigator”)

1. „navigator, explorator”.