Dictionar

exploziv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. explosif)

1. adj. care poate exploda; care produce explozie; detonant.
2. care caracterizează explozia.
3. consoană ~ă (și s. f.) = oclusivă.
4. adj., s. m. f. (om cu temperament) violent.
5. s. n. substanță, amestec de substanțe care prin încălzire, lovire sau frecare fac explozie.
 

explozivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. explosivité)

1. caracterul a ceea ce este exploziv; însușirea de a fi exploziv.
2. capacitatea unui sportiv de a produce un efort scurt și intens.
 

amatol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amatol)

1. exploziv constituit din nitrat de amoniu şi trinitrotoluen.
 

amonal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ammonal)

1. amestec exploziv pe bază de nitrat de amoniu.
 

amonit 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Ammonit)

1. exploziv constituit din azotul de amoniu şi compuşi nitrici.
 

anagon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anagon)

1. exploziv minier pe bază de azotat de amoniu.
 

artificier

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. artificier)

1. specialist în manipularea explozivelor şi a mijloacelor pirotehnice.
2. muncitor specializat în producerea exploziilor în exploatările miniere.
 

astralit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. astralite)

1. / astralítă s. f. exploziv de siguranţă, detonant în mine, cariere etc.