Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. exposition, lat. expositio)
1. prezentare publică de opere de artă, de produse etc.
3. (muz.) prima secțiune a unei sonate sau a unei fugi, cuprinzând expunerea temei de bază, a subiectului.
4. premisa majoră a unui silogism.
5. (geol.) direcție către care este orientat un versant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (contra1- + expoziţie)
1. (muz.) secţiune facultativă a fugii, după expoziţie (3), repetare a subiectului în tonalitatea principală, de către toate vocile, dar în altă ordine.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (din expoziție + târg)
1. expoziție cu caracter de târg (de obicei internațional).
Parte de vorbire: s.
Origine: (micro1- + expoziţie)
1. expoziţie de mici proporţii.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (navă + expoziție)
1. (marină) navă pe care este deschisă o expoziție.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. réexposition)
1. (muz.) repetare a expoziţiei în forma de sonată clasică; (impr.) repriză (4).
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (din târg + expoziție)
1. expoziție cu vânzare în cadrul unui târg.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. annuel, lat. annualis)
1. adj. care durează un an, revine în fiecare an.
2. s. f. expoziţie, festival care se organizează în fiecare an.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. biennal, lat. biennalis)
1. adj. care durează doi ani; bi(s)anual.
2. care are loc o dată la doi ani.
3. s. f. expoziţie, festival, târg care se organizează la fiecare doi ani.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. cahier, pol. kajet)
1. fascicul de foi de hârtie, legate sau broşate, pentru scris, desenat etc.
2. ~ de sarcini = document cuprinzând condiţiile pentru executarea unei lucrări; ~-program = program (de spectacol) de forma unui caiet; ~-catalog = catalog de expoziţie.
3. publicaţie periodică cu diverse studii, note etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. codetta)
1. (muz.) coda1 de mici dimensiuni.
2. intermezzo la o singură voce care leagă uneori în fugă prima şi a doua expoziţie a subiectului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (contra1- + expoziţie)
1. (muz.) secţiune facultativă a fugii, după expoziţie (3), repetare a subiectului în tonalitatea principală, de către toate vocile, dar în altă ordine.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diplôme, lat. diploma)
1. (în evul mediu) act de înnobilare, de acordare de privilegii.
2. act prin care o instituţie de învăţământ, un corp, un ordin onorific etc. conferă un titlu, un grad etc.
3. act care se eliberează unui premiant, unui concurent (la o întrecere sportivă, la o expoziţie etc.).