Rezultate secundare (Expresia):
Acrostih
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. acrostiche, gr. akrostikhos)
1. poezie în care iniţialele versurilor, citite vertical, formează un cuvânt, o sintagmă etc.
2. poem în care cuvântul sau expresia ascunsă apare citind primele litere, primele silabe sau primele cuvinte ale fiecărei linii pe verticală; putem complica citirea (un cuvânt sau o literă din două, ultimele litere, al doilea cuvânt etc.) pentru a transforma acest poem într-o problemă enigmistică.
Cantus 1
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. cantus)
1. melodie liniară, simplă, pentru voce sau instrument, predominantă în expresia unei compoziţii muzicale.
Conjuncţie
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. conjonction, lat. coniunctio)
1. parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziţii sau cuvinte cu aceeaşi funcţie sintactică.
2. (log.) conectiv („şi”) caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propoziţiile componente sunt adevărate şi falsă, când cel puţin una dintre componente este falsă.
3. figură de stil care enunţă o observaţie din asocierea unor aspecte de viaţă contradictorii.
4. poziţie a doi aştri care, la un moment dat, au aceeaşi longitudine cerească.
Constructivism
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. constructivisme)
1. orientare estetică, în artele plastice, literatură şi muzică, care concepe realitatea într-o viziune de forme geometrice, spaţiale, şi care luptă pentru puritatea şi simplitatea liniilor, pentru corelarea artei cu tehnica modernă.
2. curent în arhitectură care susţine că forma arhitecturală trebuie să fie expresia structurii constructive a clădirii.
3. concepţie care recunoaşte rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoaşterii.
4. concepţie a şcolii intuiţioniste din filozofia matematicii potrivit căreia activitatea constructivă este baza exigenţei matematice.
Fiziognomonist, -ă
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. physiognomoniste)
1. specialist în fiziognomonie, studiul temperamentului și caracterului unei persoane plecând de la forma, trăsăturile și expresia feței.
Metaforă
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. métaphore, lat., gr. metaphora, it. metafora)
1. figură de stil constând în a atribui unui cuvânt un înţeles nou pe baza unei comparaţii subînţelese; (prin gener.) figură de stil.
2. cuvântul sau expresia folosită într-o astfel de comparație implicită.