Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. expressif)
1. care exprimă ceva în mod viu, plastic; sugestiv, elocvent.
2. (despre opere literare, artistice) care evocă în imagini vii.
3. (despre ochi, faţă) care reflectă puternic stări interioare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. expressivité)
1. calitatea de a fi expresiv.
2. grad de manifestare fenotipică a unui caracter, a unei însuşiri controlate de o genă.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. affettuoso)
1. (muz.) cu afecţiune, cu simţire, expresiv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphorisme, gr. aphorismos)
1. cugetare, judecată care redă într-o formă concisă şi expresivă un adevăr; adagiu, maximă, sentinţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. art, lat. ars, artis)
1. formă a activităţii umane care oglindeşte realitatea în imagini expresive; totalitatea operelor care aparţin acestei forme.
2. operă de ~ = operă rezultată din activitatea artistică creatoare.
3. ~e liberale = denumire dată în învăţământul medieval gramaticii, retoricii, dialecticii (trivium), aritmeticii, geometriei, astronomiei şi teoriei muzicii (quadrivium).
4. îndemânare deosebită, pricepere, măiestrie, abilitate.
5. ~ militară = parte a ştiinţei militare care studiază teoria şi practica pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă şi a războiului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. assonance, it. assonanza)
1. rimă imperfectă sprijinită numai pe identitatea vocalei finale accentuate.
2. repetare a aceleiaşi vocale accentuate într-un vers sau într-o frază, însoţită de consoane asemănătoare, pentru a produce efecte expresive.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. cantabile, lat. cantabilis)
1. melodios, expresiv; cu ritm moderat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. cantabilità)
1. însuşire a unei piese muzicale de a avea o linie melodică expresivă.
2. calitate a versurilor de a fi muzicale.