expresiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. expressif)

1. care exprimă ceva în mod viu, plastic; sugestiv, elocvent.
2. (despre opere literare, artistice) care evocă în imagini vii.
3. (despre ochi, față) care reflectă puternic stări interioare.

expresivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. expressivité)

1. calitatea de a fi expresiv.
2. grad de manifestare fenotipică a unui caracter, a unei însușiri controlate de o genă.

affettuoso

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. affettuoso)

1. (muz.) cu afecțiune, cu simțire, expresiv.

aforism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphorisme, gr. aphorismos)

1. cugetare, judecată care redă într-o formă concisă și expresivă un adevăr; adagiu, maximă, sentință.

artă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. art, lat. ars, artis)

1. formă a activității umane care oglindește realitatea în imagini expresive; totalitatea operelor care aparțin acestei forme.
2. operă de ~ = operă rezultată din activitatea artistică creatoare.
3. ~e liberale = denumire dată în învățământul medieval gramaticii, retoricii, dialecticii (trivium), aritmeticii, geometriei, astronomiei și teoriei muzicii (quadrivium).
4. îndemânare deosebită, pricepere, măiestrie, abilitate.
5. ~ militară = parte a științei militare care studiază teoria și practica pregătirii și ducerii acțiunilor de luptă și a războiului.

asonanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assonance, it. assonanza)

1. rimă imperfectă sprijinită numai pe identitatea vocalei finale accentuate.
2. repetare a aceleiași vocale accentuate într-un vers sau într-o frază, însoțită de consoane asemănătoare, pentru a produce efecte expresive.

cantabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. cantabile, lat. cantabilis)

1. melodios, expresiv; cu ritm moderat.

cantabilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. cantabilità)

1. însușire a unei piese muzicale de a avea o linie melodică expresivă.
2. calitate a versurilor de a fi muzicale.