Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. expressivité)
1. calitatea de a fi expresiv.
2. grad de manifestare fenotipică a unui caracter, a unei însuşiri controlate de o genă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. inexpressivité)
1. caracterul a ceea ce este inexpresiv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ellipse, cf. gr. elleipsis - lipsă)
1. curbă, loc geometric al punctelor dintr-un plan a căror sumă a distanțelor la două puncte fixe, numite focare, este constantă.
2. omisiune din scriere sau din vorbire a unor cuvinte care se subînțeleg.
3. figură de stil care constă în omiterea unor cuvinte care nu sunt absolut necesare pentru a scurta fraza, dându-i astfel mai multă expresivitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. éloquence, lat. eloquentia)
1. însuşirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoţionant, convingător; elocinţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. funky/style/)
1. stil de interpretare instrumentală a bluesului, cu expresivitate aspră, fără artificii, cu contratimpi accentuaţi, ca o reacţie la stilul cool.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. geste, lat. gestus)
1. mişcare exterioară a corpului prin care se exprimă o idee, un sentiment etc. sau se dă mai multă expresivitate vorbelor.
2. (fig.) purtare, faptă cu o anumită semnificaţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hypermimie)
1. mobilitate şi expresivitate exagerată a mimicii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inexpressif)
1. lipsit de expresivitate; şters.