Dictionar

exprimare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (exprima)

1. acțiunea de a (se) exprima; formulare a unor idei sau sentimente etc.
2. comunicare prin cuvinte; pronunțare a unor cuvinte etc.
 

abstractiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abstractif)

1. care se formează prin abstracție.
2. care servește la exprimarea abstracțiilor.
3. (caracterologie) care este capabil să gândească abstract.
 

adeziune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adhésion, lat. adhaesio)

1. aderare; exprimare scrisă a aderării.
2. forță de atracție moleculară care se exercită între două corpuri în contact.
3. (bot.) concreștere a două organe de natură diferită (frunza cu ramura).
 

afazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphasie)

1. pierdere, totală sau parțială, a posibilității de exprimare a cuvintelor, datorată unei leziuni a cortexului; disfazie.
 

agramat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat., gr. agrammatos)

1. adj., s. m. f. (cel) care face greșeli elementare de gramatică; ignorant, incult.
2. adj. care conține greșeli de exprimare și de ortografie.
 

alegorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allégorie, lat., gr. allegoria)

1. procedeu artistic, bazat pe metaforă, constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete.
2. operă plastică sau literară care folosește acest procedeu.
3. (muz.) compoziție care dă impresia că urmărește desfășurarea unei povestiri imaginare.
 

alegorism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. allégorisme)

1. artă care constă în folosirea neîndemânatică sau prea frecventă a alegoriei; exprimare prin alegorii; metaforă prelungită și continuă.