Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. extase, gr. ekstasis)
1. stare emoțională de exaltare, care se naște din contemplarea unor lucruri extraordinare și în care toate preocupările și sentimentele dispar în fața unui singur sentiment dominant de admirație.
2. afecțiune nervoasă în care bolnavul, sub imperiul unei idei fixe, nu mai are senzații.
3. admirație profundă, încântare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. /s’/extasier)
1. a cuprinde, a fi stăpânit de extaz (2).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. délire, lat. delirium)
1. tulburare patologică a conştiinţei, manifestată prin aiurări, halucinaţii etc.
2. (fig.) exaltare, extaz, frenezie, entuziasm excesiv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dithyrambe, lat. dithyrambus, gr. dityrambos)
1. (ant.) cântec în onoarea zeului Dionysos, executat cu prilejul sacrificării unei victime, menit să producă extazul colectiv cu ajutorul unor mişcări ritmice şi prin aclamaţii rituale.
2. poem liric pe un ton entuziast.
3. (fig.) elogiu exagerat adus cuiva.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. extatique, gr. ekstatikos)
1. referitor la extaz, cauzat de extaz; încântat.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. /s’/extasier)
1. a cuprinde, a fi stăpânit de extaz (2).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. incantation, lat. incntatio)
1. formulă magică recitată sau cântată, de vraci, la farmece şi vrăji.
2. stare de extaz, încântare; farmec, vrajă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (gr. hesykhia)
1. stare de linişte, contemplaţie, extaz, iluminare.