Dictionar

Rezultate secundare (Extravagant.):

Extravagant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. extravagant)

1. (cel) care caută cu orice preţ iasă din comun; excentric.

2. bizar, neobişnuit.


Extravaganţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. extravagance)

1. manifestare, ţinută neobişnuită, bizară; excentricitate.


Baroc, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. baroque, it. barocco)

1. stil ~ (şi s. n.) = stil în arhitectură, pictură, literatură, muzică, predominant între sfârşitul Renaşterii şi mijlocul sec. XVIII, care cultivă libertatea şi monumentalitatea formelor, ornamentaţia excesivă, inventivitatea şi fantezia exprimării.

2. stil de la sfârşitul perioadelor clasice, în care forma se dezvoltă în dauna conţinutului.

3. (fig.) exagerat; bizar, extravagant.


Barochism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. barocchismo, fr. baroquisme)

1. tendință artistică care se manifestă prin mișcare, tematică extravagantă, ornamentație excesivă, gustul efectelor teatrale și uluitoare; barocitate.


Bizar, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. bizarre)

1. (şi adv.) ciudat, straniu, extravagant; supărător.


Bizarerie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bizarrerie)

1. ciudăţenie, extravaganţă; fantezie.


Capriciu

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caprice, it. capriccio)

1. dorinţă trecătoare, extravagantă; gust neobişnuit, ciudat; toană.

2. (muz.) piesă cu caracter capricios, de virtuozitate, de construcţie liberă.


Divagant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (divaga + -ant)

1. care divaghează, se pierde în cuvinte confuze și abundente.

2. care se dezvoltă fără o direcție precisă.

3. care face ocoluri, care este sinuos.

4. (fig.) extravagant, incoerent în vorbire.