amplitudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amplitude, lat. amplitudo)

1. distanța dintre pozițiile externe ale unui corp care oscilează.
2. lungimea pasului unui cal.
3. (mat.) distanță care separă punctele extreme ale unul arc de curbă.
4. ~ a unui astru = arcul de orizont între punctul cardinal est și vest și punctul de pe orizont unde astrul răsare (apune).
5. (fig.) întindere, amploare.
6. valoare absolută, maximă a elongației unei mărimi care variază periodic.
7. ~ climatică = diferența dintre valorile maximă și minimă înregistrate de un element meteorologic în evoluțiile sale periodice.

centrism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. centrisme, rus. ţentrizm)

1. curent politic oportunist și conciliatorist în sânul partidelor social-democratice, caracterizat printr-o poziție de mijloc, situată între oportuniștii fățiși și aripa revoluționară marxistă.
2. tip de coaliție politică ce grupează, împotriva partidelor situate la extreme, forțele situate la centru.

cilindree

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cylindrée)

1. volumul cilindrului unui motor, al unei mașini cu abur între pozițiile extreme ale pistonului.

contrast

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contraste)

1. deosebire izbitoare între două sau mai multe lucruri, stări, acțiuni etc.
2. diferență între densitățile extreme ale unei imagini fotografice.
3. efect artistic obținut de un scriitor, pictor etc. prin opoziția ritmului, a ideilor, culorilor.
4. gen de poezie lirică medievală în care era folosit efectul artistic al opozițiilor de ritm, de idei etc.

extremist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. extrémiste)

1. I. care ține de extremism.
2. care depășește limitele normale, moderate.
3. care este în favoarea ideilor, a soluțiilor extreme.
4. II. adept al extremismului.
5. persoană care susține, proferează idei extreme.
6. (antonime) moderantist, moderat.

intercotidal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. intercotidal)

1. (spațiul coastelor mării) cuprins între limitele extreme ale oscilațiilor mareelor.
2. linie ~ă = curbă care unește punctele de pe suprafața mărilor și oceanelor unde mareea are loc în același timp.