Dictionar

Rezultate principale (Fa,):

Fa

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. fa)

1. inv. (muz.) treapta a patra a gamei diatonice; sunetul şi nota corespunzătoare.

2. denumire a uneia dintre cheile muzicale.


Rezultate secundare (Fa,):

-GLIF, -GLIFĂ

Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. glyphe „cioplire, gravare, sculptură”)

1. „inscripție, gravare”.


-NEFĂ

Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. nephos „nor”)

1. „nor, nebulozitate”.


Acalefă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. fr. acalèphe)

1. (zool.) numele savant al urzicii de mare, numită așa din cauza mâncărimii pe care o provoacă la atingere.


Agrafă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agrafe, germ. Agraffe)

1. piesă mică de tablă, de sârmă pentru fixare; obiect cu care se prinde o haină, părul, o incizie etc.

2. piesă de solidarizare a armăturilor la betonul armat.

3. (arhit.) ornament în formă de consolă în capătul unui arc.


Anaglifă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anaglyphe)

1. sculptură în (baso)relief.

2. procedeu stereoscopic prin care se obţin imagini în relief.

3. desen al unui corp geometric în două culori (roşu şi albastru) care, cu ochelari speciali, imaginea unui corp în relief.


Anastrofă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anastrophe)

1. procedeu stilistic constând în inversarea topicii normale a cuvintelor într-o propoziţie.

2. perioadă cu modificări rapide în forma organismelor.


A-, AN-

Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. a-, an-, cf. gr. a-, an- „fără, lipsit de”)

1. privativ, negativ.

2. fără, lipsit de.


Abalienare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)

1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.


Abandon

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.

2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.

3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.

4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.

5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.

6. renunțare la o cauză, credință etc.

7. cedare (la o stare, un sentiment).

8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.

9. (sport) retragere dintr-o competiţie.

10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.


Abandona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. abandonner)

1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.

2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.

3. a părăsi, a renunţa definitiv la ceva.

4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.

5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.

6. a neglija, a lăsa în voia...

7. a înceta de a utiliza.

8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.

9. a se încrede, a se preda.

10. a se neglija.

11. a-și pierde curajul.

12. (intr.) a se retrage dintr-o competiţie.


Abandonic, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. abandonnique)

1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără existe neapărat motive obiective care justifice această frică.

2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.


Abataj

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abattage, it. abbattaggio)

1. acțiunea de a extrage minereu într-o mină.

2. loc de extragere a unui minereu, a unei roci dintr-un zăcământ; operaţia însăşi.

3. ~ frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului.

4. ciocan de ~ = instrument acționat cu aer comprimat, cu ajutorul căruia se desprinde cărbunele în straturile cu înclinație mare.

5. doborâre a arborilor în exploatările forestiere.

6. acțiunea de a ucide un animal; sacrificare a animalelor, la abator.

7. (marinărie) înclinare a unei nave spre a putea fi carenată; carenaj.