Dictionar

contraface

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. contrefaire)

1. a reproduce un document, o operă de artă, un obiect în scopuri frauduloase; a falsifica.
 

faceție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. facétie, lat. facetia „poznă, glumă”)

1. plezanterie de un comic grosolan care se traduce prin gesturi, acțiuni sau cuvinte menite să facă oamenii să râdă sau să se distreze; glumă, farsă, poznă, năzdrăvănie.
2. (lit.) scriere în stil burlesc care exprimă adesea o veselie truculentă; anecdotă burlescă, snoavă.
 

facețios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. facetieux)

1. care iubește să spună sau să facă glume; glumeț, poznaș.
2. care are caracter de glumă; care ține de glumă.
3. care distrează, amuză; hazliu.
 

insatisface

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (in1- + satisface)

1. a produce insatisfacție, a nemulțumi.
 

reface

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. refaire)

1. tr. a face din nou; a repara.
2. a reconstrui.
3. a schimba, a transforma.
4. tr., refl. (fig.) a (se) face din nou sănătos, a (se) întrema.
 

satisface

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. satisfacere)

1. a împlini, a îndestula (o dorință, o cerere etc.).
2. a mulțumi; a da satisfacție.
 

abilita

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (germ. habilitieren, lat. habilitare)

1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs.
2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici.
 

abilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. habilité, lat. habilitas)

1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie.
2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva.
3. (la pl.) (depr.) tertipuri, șmecherii, șiretlicuri.
4. (antonim) inabilitate.
 

abona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. abonnér)

1. tr., refl. a(-și) face un abonament.
2. refl. (fam.) a veni cu regularitate undeva.
 

abordabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abordable)

1. care poate fi abordat, de care te poți apropia ușor, care nu face dificultăți, care nu pune piedici; accesibil.
 

abranhial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. abranchial)

1. (despre respirație) care nu se face prin branhii.
 

abrutiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. abrutir)

1. tr., refl. a face să-și piardă, a-și pierde însușirile umane; a (se) îndobitoci; a (se) dezumaniza.