Dictionar

factorial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. factoriel, engl. factorial)

1. (produs al unei serii de factori) care sunt numere întregi, pozitive şi continuu succesive, începând cu unitatea.
 

factorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. faktoriia)

1. agenţie a unei case comerciale europene într-o ţară străină (în colonii).
2. punct pentru cumpărarea vânatului de la vânători şi pentru aprovizionarea acestora cu unelte, materiale etc. în regiunile nordice depărtate.
 

factoring/făctăriu/

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. factoring)

1. serviciu complex de natură financiară şi contabilă (acordări de credite, încasări, plăţi, deconturi etc.) pe care o societate comercială îl face alteia.
 

factoriza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. factoriser)

1. a descompune în factori un număr sau o expresie algebrică.
 

abiotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abiotique)

1. care se opune vieții; care este lipsit de viață.
2. califică un mediu în care organismele vii nu pot trăi, incompatibil cu viața.
3. care ține de abioză; propriu abiozei.
4. factor ~ = unul dintre cei doi factori care guvernează distribuția populațiilor bentice în ocean și care depinde în esență de mediul în care evoluează animalele și plantele.
 

aeromorfoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aéromorphose)

1. (biol.) totalitatea modificărilor morfoanatomice sub acţiunea factorilor atmosferici.
2. acţiunea morfogenetică a aerului asupra dezvoltării organelor (ex. plantele amfibii).
 

agroecologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (agro- + ecologie)

1. ramură a ecologiei care studiază influenţa factorilor de mediu abiotici asupra plantelor de cultură.
 

agrologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agrologie)

1. agrotehnică.
2. studiul factorilor de vegetaţie şi a mijloacelor tehnice de ameliorare.
 

agrotehnic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agrotechnique, /II/ rus. agrotehnika)

1. adj. referitor la agrotehnică.
2. s. f. ştiinţă care studiază modul în care omul poate interveni în corelaţia dintre factorii de vegetaţie, sol şi plantele cultivate; agrologie.
3. procedeele tehnice de cultivare a unei plante.
 

alocorie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. allochorie)

1. (bot.) dispersie asigurată de agenți externi (vânt, animale, apă); răspândire a fructelor, semințelor sau sporilor, prin intermediul diferiților factori externi.
2. (antonim) autocorie.