Dictionar

Rezultate principale (Facultativ,):

Facultativ

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT facultativus

2. FR facultatif

3. EN facultative

4. DE fakultativ; beliebig; wahlfrei

5. RU фaкультaтивный

6. HU szabadon választható, nem kötelező, fakultatív


Rezultate secundare (Facultativ,):

Facultativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. facultatif)

1. lăsat la alegerea, la voia cuiva; neobligatoriu, benevol.


Parazit facultativ

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT parasitus facultativus

2. FR parasite facultatif

3. EN facultative parasite; potential parasite

4. DE fakultativer Parasit

5. RU фaкультaтивный пaрaзит

6. HU alkalmi parazita, fakultatív élősködő


Consultant, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. consultant, rus. konsultant)

1. specialist al unei instituţii etc. care consultaţii.

2. profesor universitar pensionat care ţine cursuri (facultative), are ore de consultaţie şi conduce doctoranzi.

3. specialist în consultanţă.

4. fost sportiv invitat comenteze un meci sau știri sportive.


Contraexpoziţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (contra1- + expoziţie)

1. (muz.) secţiune facultativă a fugii, după expoziţie (3), repetare a subiectului în tonalitatea principală, de către toate vocile, dar în altă ordine.


Obligatoriu, -ie

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. obligatorius, fr. obligatoire)

1. care are puterea de a obliga; obligaţional.

2. care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ; impus.


Opţional, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. optionnel)

1. cu caracter de opţiune; facultativ.


Supletiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. supplétif)

1. care completează; care servește ca supliment.

2. (gramatică) referitor la supletivism.

3. (despre forme gramaticale) care completează schema flexionară a unui cuvânt; care este capabil completeze formele lipsă în paradigma verbelor sau a substantivelor defective.

4. (despre o normă legală) care se aplică în măsura în care părțile nu convin altfel, prin actele juridice pe care le încheie; interpretativ, facultativ.

5. (drept) care este folosit atunci când nu ne putem baza pe alt text.

6. (militărie) califică combatanții recrutați temporar pentru a suplimenta armata regulată.


Achinet

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. akinète)

1. (biol.) spor facultativ, imobil şi de rezistenţă, format pe cale asexuată mai ales prin fragmentare.