Parte de vorbire: vb.
Origine: (faianţă)
1. a executa un placaj din plăci de faianţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. faïence, it. faenza)
1. ceramică poroasă, smălţuită, care imită porţelanul şi din care se fac obiecte casnice, de laborator etc.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (faianţă + -ar)
1. cel care fabrică sau vinde faianţă.
2. muncitor specializat în faianțare; faianțator.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (faianţa + -tor)
1. muncitor calificat în operația de faianțare; faianțar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. barbotine)
1. pastă diluată vitrifiabilă cu care se lipesc ornamentele şi toartele pe obiectele de ceramică.
2. decoraţie cu o asemenea pastă pe porţelan sau pe faianţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. biscuit)
1. produs alimentar obţinut prin coacerea unui aluat preparat din făină, ouă şi zahăr.
2. faianţă fără glazură, arsă la o temperatură înaltă; statuetă, mic grup de faianţă fină ori porţelan fără glazură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. calcin)
1. pulbere galbenă prin oxidarea unui amestec de cositor şi plumb, la prepararea emailurilor de faianţă şi ca abraziv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. kaolin)
1. rocă argiloasă albă, foarte fină, din care se fabrică porţelanul şi faianţa.
2. pudră absorbantă, folosită ca emolient.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cuvette)
1. vas de faianţă, de metal etc. care se fixează în perete sub un robinet de apă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. couverte)
1. email transparent cu care se acoperă obiecte de faianţă, de ceramică, și care se vitrifică ușor; glazură.