faimă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. fama)

1. renume, reputație (bună sau rea) de care se bucură cineva sau ceva; notorietate.
2. (rar) veste neașteptată, surprinzătoare; zvon.
3. (var.) (înv.) famă.
4. (antonime) anonimat, obscuritate.

defăima

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. diffamiare)

1. tranz. a vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia.
2. refl. (rar) a se face de râs, a se compromite.
3. (înv.) a disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi.

aureolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. auréole, lat. aureola)

1. cerc luminos cu care pictorii înconjură capetele unor personaje, în special ale sfinților; nimb.
2. halo în jurul unui astru, al unei efigii, pe o fotografie etc.
3. zonă luminoasă care înconjură flacăra propriu-zisă.
4. fenomen de iluminare parazită, sub formă de inele concentrice, în jurul punctelor luminoase de pe ecranul tubului cinescop.
5. efect nedorit de zonă luminoasă pe mărcile poștale litografiate.
6. (fig.) glorie, faimă; aură (1).

blasfemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. blasphemia)

1. defăimare, profanare a ceea ce este considerat sfânt; blasfem.

calomnia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. calomnier)

1. a vorbi pe cineva de rău; a defăima, a bârfi.

calomnie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calomnie)

1. afirmație mincinoasă și tendențioasă care atinge onoarea și reputația cuiva; defăimare.

calomnios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. calomnieux)

1. care calomniază; care conține o calomnie; care posedă trăsăturile calomniei; calomniator, clevetitor, defăimător.
2. (antonime) flatant, laudativ.

celebritate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. célébrité, lat. celebritas)

1. însușirea de a fi celebru; reputație bine stabilită; renume, faimă.
2. om celebru, cu mare renume și prestigiu.