Dictionar

fanfaron, -oană

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fanfaron)

1. om lăudăros, care face pe viteazul.
 

fanfaronadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fanfaronnade)

1. discurs, comportament de fanfaron; lăudăroșenie; gasconadă.
 

fanfaronadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fanfaronnade)

1. discurs, comportament de fanfaron; lăudăroșenie; gasconadă.
 

gascon, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. gascon)

1. I. referitor la Gasconia, locuitorii ei, limba lor.
2. (locuitor) din Gasconia.
3. (cel) care este plăcut și priceput, dar fanfaron și lăudăros precum sunt, după reputație, oamenii din Gasconia.
4. (s.n.) dialect vorbit de gasconi.
 

gasconadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gasconnade)

1. lăudăroșenie, fanfaronadă.
 

gasconism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gasconisme)

1. predispoziție (a francezilor) pentru fanfaronadă.
2. locuțiune, pronunțare proprie gasconilor.
 

iactanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. iactancia, fr. jactance)

1. înfumurare, îngâmfare, vanitate.
2. lăudăroșenie, fanfaronadă.
 

rodomont

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rodomont)

1. om care se pretinde prepotent și se lansează în acțiuni hazardate pentru a-și dovedi superioritatea fizică.
2. fanfaron, temerar, lăudăros.