Dictionar

Rezultate secundare (Faptelor;):

Afabulaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affabulation, lat. affabulatio)

1. ansamblul faptelor, episoadelor care constituie acţiunea unei opere literare; fabulaţie (3).

2. morala unei fabule.


Comentariu

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commentaire, lat. commentarius)

1. apreciere critică a unei probleme, a unui eveniment etc.; analiză, explicare.

2. (peior.) interpretare răuvoitoare a faptelor sau a spuselor cuiva.

3. interpretare a unei opere literare, istorice etc.

4. (pl.) memorii istorice.

5. (inform.) text explicativ care însoţeşte un program pentru a-l face mai clar, dar fără influenţă asupra algoritmului.


Comparativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. comparatif, lat. comparativus)

1. bazat pe comparaţie; pentru o comparaţie.

2. metodă = metodă de cercetare în lingvistica istorică, constând în reconstituirea faptelor de limbă din trecut, nescrise, prin compararea metodică a unor fapte corespunzătoare de mai târziu din diferite limbi existente; gramatică = disciplină care studiază, prin comparaţie, structura gramaticală a limbilor înrudite.

3. (gram.) grad ~ (şi s. n.) = formă a adjectivului şi a adverbului care exprimă superioritatea, inferioritatea sau egalitatea între mai multe obiecte.


Convenţionalism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conventionnalisme)

1. caracterul a ceea ce este convenţional; tendinţă de a se conforma regulilor general acceptate, fără o percepere proprie, a faptelor; prezenţă masivă în opera de artă a unor elemente de conţinut sau de expresie devenite clişee.

2. concepţie filozofică pozitivistă potrivit căreia axiomele geometrice, legile şi teoriile ştiinţifice ar fi simple convenţii create în mod arbitrar de oamenii de ştiinţă.


Corespondenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. correspondance)

1. schimb de scrisori între persoane, instituţii etc.; totalitatea acestor scrisori.

2. conţinutul unei scrisori.

3. relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o ţară etc. făcută de corespondentul unui ziar.

4. raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; afinitate care leagă părţi ale unui întreg; concordanţă, armonie.

5. (mat.) relaţie între două mulţimi, conform căreia fiecare element al uneia este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă.

6. raport constant existent între două fenomene de ordin lingvistic din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiaşi idiom.

7. ~a timpurilor = concordanţa timpurilor.


Cronologic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. chronologique)

1. referitor la cronologie; dispus în ordinea succesiunii în timp.

2. (loc. nom.) ordine = clasificarea faptelor, evenimentelor într-o ordine logică începând cu cele mai vechi pentru a ajunge la cele mai recente.