Dictionar

atracție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. attraction, lat. attractio)

1. înclinație puternică spre cineva sau ceva.
2. farmec.
3. tendință de apropiere a două elemente lingvistice.
4. (fiz.) forță care tinde să apropie corpurile.
5. ~ universală = proprietate a tuturor corpurilor din univers de a se atrage reciproc; gravitație.
6. (pl.) distracție, petrecere, amuzament.
7. număr de ~ = număr din programul unui varieteu, al unui circ.
 

concherant, -ă

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (fr. conquérant)

1. care cucerește, care supune prin forța armelor; ocupant.
2. care caracterizează pe cel care cucerește, pe cel căruia îi place să cucerească.
3. (la figurat) care subjugă prin farmec; cuceritor.
4. (var.) concuerant.
 

dizgrațios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. disgrazioso, fr. disgracieux)

1. lipsit de grație, de farmec; care are ceva urât, dezagreabil.
2. (antonime) acort, grațios.
 

glamour

Parte de vorbire:  s.n. (anglicism)  
Etimologie: (engl. glamour)

1. șarm fermecător, farmec, seducție pe care o actriță de film sau o femeie drăguță o exercită prin atitudine, prin ținută
 

grațios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. gratiosus, it. grazioso)

1. care are multă grație și farmec.
2. (înv.) plin de bunăvoință; binevoitor, prietenos.
3. (antonime) dizgrațios, grosolan, necioplit, vulgar.
 

incantație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. incantation, lat. incntatio)

1. formulă magică recitată sau cântată, de vraci, la farmece și vrăji.
2. stare de extaz, încântare; farmec, vrajă.