Dictionar

fatal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fatal, lat. fatalis)

1. care aduce nenorocire, moarte; funest.
2. nefericit, nenorocit.
3. care nu poate fi înlăturat.
 

fatalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fatalisme)

1. concepție filozofică sau religioasă potrivit căreia totul în lume și în societate, întreaga desfășurare istorică a evenimentelor, a vieții este predeterminată de o forță implacabilă.
 

fatalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. fataliste)

1. I. referitor la fatalism, bazat pe fatalism.
2. care crede în fatalism, care consideră că evenimentele sunt fixate de puteri supranaturale, de soartă.
3. care acceptă lucrurile așa cum sunt, fără împotrivire.
4. II. adept al fatalismului; persoană care profesează fatalismul.
5. cel care crede în fatalitate.
6. persoană care acceptă lucrurile așa cum sunt, fără împotrivire.
 

fatalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fatalité, lat. fatalitas)

1. (în concepții religioase) forță supranaturală, voință divină care hotărăște dinainte mersul lucrurilor și viața oamenilor; soartă, destin, fatum.
2. ceea ce este de neînlăturat, inevitabil.
3. concurs nefericit de împrejurări.
 

fatalmente

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. fatalmente, fr. fatalement)

1. în mod fatal; printr-o judecată a sorții; din cauza unor circumstanțe independente de voința noastră; inevitabil, ineluctabil.
 

destin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. destin)

1. forță supranaturală care ar hotărî dinainte tot ceea ce se petrece în viața omului;2. soartă, viitor; fatalitate.
 

fatalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. fataliste)

1. I. referitor la fatalism, bazat pe fatalism.
2. care crede în fatalism, care consideră că evenimentele sunt fixate de puteri supranaturale, de soartă.
3. care acceptă lucrurile așa cum sunt, fără împotrivire.
4. II. adept al fatalismului; persoană care profesează fatalismul.
5. cel care crede în fatalitate.
6. persoană care acceptă lucrurile așa cum sunt, fără împotrivire.
 

fatalmente

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. fatalmente, fr. fatalement)

1. în mod fatal; printr-o judecată a sorții; din cauza unor circumstanțe independente de voința noastră; inevitabil, ineluctabil.
 

fatidic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fatidique, lat. fatidicus)

1. hotărât de soartă; profetic.
2. aducător de nenorociri, fatal.
 

fatum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. fatum)

1. destin, soartă; fatalitate.
 

implacabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. implacable, lat. implacabilis)

1. de neînduplecat, neîndurător.
2. care se produce în mod fatal; inexorabil.