Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. favori, it. favorito, rus. favorit)
2. s. m. f. cel iubit cu predilecție de cineva.
3. protejat al unui suveran, al unui potentat, al unui om influent.
4. participant la o competiție considerat ca având cele mai mari șanse de reușită.
5. cal socotit a fi capabil să câștige o cursă.
6. s. m. (pl.) barbă care încadrează figura de o parte și de alta a obrazului, lăsând bărbia liberă; cotleți.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. favoritisme)
1. acordare de favoruri, de avantaje nemeritate.
Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (favori + -tor)
1. care favorizează; favorabil, favorizant.
2. (antonime) defavorizant, (înv.) disfavoritor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. barbetta)
2. parâmă scurtă la fixarea sau remorcarea ambarcaţiilor.
3. centură de metal rezistentă, la baza turelei unui tun naval.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (it. camorrista)
1. cel care folosește prepotența, corupția și favoritismul ca mijloc de a obține funcții și câștiguri; membru al camorrei (echivalentul napolitan sau urban al mafiei siciliene sau rurale).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (clientelă + -ar)
1. care este bazat pe clientelism, pe favoritism sau pe urmărirea intereselor personale.
2. relativ la clientelă; legat de practica clientelismului.
3. (Antichitatea romană) care aparținea clienților unui patrician roman.
4. relații (sau raporturi etc.) ~e = relații existente între Imperiul Roman și populațiile străine, prin care acestea din urmă, fără a fi incluse în imperiu, recunoșteau autoritatea Romei în schimbul protecției de care se bucurau din partea ei.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. clientelismo)
1. tendința unui politician sau a unui partid de a-și mări numărul susținătorilor prin demagogie, favoritisme etc.
2. (Roma Antică) relație care unea un patron cu clientul său.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. côtelette)
1. antricot.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (defavoriza + -ant)
1. care defavorizează; (înv.) disfavoritor.
2. (antonime) favorizant, (înv.) favoritor.