Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. favoritisme)
1. acordare de favoruri, de avantaje nemeritate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. barbetta)
2. parâmă scurtă la fixarea sau remorcarea ambarcaţiilor.
3. centură de metal rezistentă, la baza turelei unui tun naval.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (it. camorrista)
1. cel care folosește prepotența, corupția și favoritismul ca mijloc de a obține funcții și câștiguri; membru al camorrei (echivalentul napolitan sau urban al mafiei siciliene sau rurale).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (clientelă + -ar)
1. care este bazat pe clientelism, pe favoritism sau pe urmărirea intereselor personale.
2. relativ la clientelă; legat de practica clientelismului.
3. (Antichitatea romană) care aparținea clienților unui patrician roman.
4. relații (sau raporturi etc.) ~e = relații existente între Imperiul Roman și populațiile străine, prin care acestea din urmă, fără a fi incluse în imperiu, recunoșteau autoritatea Romei în schimbul protecției de care se bucurau din partea ei.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. clientelismo)
1. tendința unui politician sau a unui partid de a-și mări numărul susținătorilor prin demagogie, favoritisme etc.
2. (Roma Antică) relație care unea un patron cu clientul său.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. côtelette)
1. antricot.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. népotisme)
1. favorizarea unor persoane în conferirea funcțiilor lucrative, ținând mai degrabă cont de relația de înrudire sau prietenie cu aceștia, decât de abilitățile lor; favoritism.
2. tendința unei persoane, care ocupă o poziție înaltă, de a favoriza membrii familiei sale; favoritism.
3. (înv.) autoritate pe care o aveau în conducerea treburilor publice nepoţii anumitor papi.