Rezultate principale (Felicita.):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. féliciter)
1. tr. a spune cuiva cuvinte de laudă, urări cu ocazia unei aniversări, a unui eveniment important etc.
2. refl. (fam.) a se socoti mulţumit pentru un rezultat obţinut.
Rezultate secundare (Felicita.):
Parte de vorbire: s.
Origine: (felicita)
1. acţiunea de a (se) felicita.
2. scrisoare adresată cuiva pentru a-l felicita.
Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (fr. congratuler)
1. a felicita pe cineva pentru ceva fericit care i s-a întâmplat.
2. a (se) felicita (reciproc); a face schimb de complimente.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. it. congratulazione, fr. congratulation)
1. acțiunea de a (se) congratula; congratulare, felicitare.
2. cuvintele cu care se congratulează.
3. (var.) (înv.) congratulațiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. couvade)
1. (în comuna primitivă; în Asia, America de Sud şi Europa) rit de asistare a tatălui la naşterea copilului său, unde se comporta ca mamă, primind îngrijirile moaşei, felicitările şi darurile rudelor şi prietenilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (felicita)
1. acţiunea de a (se) felicita.
2. scrisoare adresată cuiva pentru a-l felicita.
Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (germ. gratulieren, it. gratulare, lat. gratulari)
1. a exprima cuiva urări de fericire cu prilejul unui eveniment important, al unei aniversări et cetera; a (se) felicita.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. gratulatio)
1. manifestare de recunoștință; gratulare, felicitare.