Dictionar

Rezultate principale (Fenomenalism.):

Fenomenalism

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Phänomenalismus, rus. fenomenalizm, după fr. phénoménisme)

1. concepţie filozofică idealistă potrivit căreia esenţa lucrurilor este incognoscibilă, cunoaşterii omeneşti fiindu-i accesibile doar manifestările exterioare, fenomenele.


Rezultate secundare (Fenomenalism.):

Epifenomenalism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (după fr. épiphénoménisme)

1. concepţie filozofică potrivit căreia conştiinţa ar fi simplu epifenomen al proceselor neurofiziologice.

2. (var.) epifenomenism.


Epifenomenalist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (după fr. épiphénoméniste)

1. I. referitor la epifenomenalism, doctrină filozofică și psihologică potrivit căreia conștiința este doar un epifenomen, un fenomen secundar în raport cu materia.

2. II. adept al epifenomenalismului.

3. (var.) epifenomenist.


Fenomenalist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (rus. fenomenalist, fr. phénoménaliste)

1. I. referitor la fenomenalism, doctrină filosofică conform căreia omul poate cunoaşte numai fenomenele şi nu lucrurile în sine.

2. care este bazat pe fenomenalism.

3. care prezintă caracterele fenomenalismului.

4. II. adept al fenomenalismului.


Fenomenism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. phénoménisme)

1. doctrină filozofică conform căreia doar fenomenele există cu adevărat sau sunt efectiv cognoscibile; fenomenalism.