Dictionar

Rezultate secundare (Fericiri):

Comunism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. communisme)

1. formaţiune social-economică în dezvoltarea societăţii, caracterizată prin proprietatea de stat asupra tuturor mijloacelor de producţie şi prin regim totalitar de extremă stânga.

2. ideologia, teoria înfăptuirii orânduirii comuniste a unei false fericiri generale.

3. ~ utopic = ansamblul doctrinelor premarxiste privind o societate întemeiată pe desfiinţarea proprietăţii private şi pe egalitatea socială şi economică.

4. ~ ştiinţific = socialism ştiinţific.


Epicureic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. epikureisch)

1. care aparține epicureismului; care decurge din epicureism; epicurian.

2. conform cu filosofia lui Epicur; epicurian.

3. (prin ext.) devotat plăcerii, dependent de plăcere; epicurian.

4. școala = școală filosofică inițiată de Epicur, a cărei activitate s-a desfășurat mai multe secole, având ca obiectiv principal atingerea fericirii prin satisfacerea doar a dorinţelor „naturale şi necesare”.


Epicurian, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. épicurien)

1. I. care se referă la doctrina filozofică a lui Epicur (sau epicurism); care ține de doctrina lui Epicur (sau epicurism); epicureic, epicureu.

2. care se dedică plăcerilor mesei, plăcerilor carnale; care se caracterizează prin căutarea plăcerilor.

3. care invită la plăceri.

4. şcoală = curent filosofic al cărui obiectiv principal este atingerea fericirii prin satisfacerea doar a dorințelor „naturale și necesare”; epicurism.

5. II. adept al epicurismului; epicureic, epicureu.

6. (fam.) om înclinat spre plăceri; senzual.

7. (antonime) jansenist, stoic.


Epicurism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épicurisme)

1. concepție materialist-ateistă a lui Epicur, care îmbogățește atomismul antic, iar în etică încearcă creeze o teorie a plăcerii raționale, de evitare a suferinței și de dobândire a unei fericiri senine.

2. școală epicuriană.

3. larg curent de asimilare și valorificare a concepțiilor lui Epicur, în primul rând a eticii și a atomismului său, în Renaștere.


Eudemonologie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. eudémonologie)

1. raţionament, discuţie în jurul problemei fericirii.