Dictionar

fetiș

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fétiche)

1. obiect căruia i se atribuie o forță supranaturală; idol la popoarele aflate pe o treaptă de cultură incipientă.
2. (fig.) idee, principiu care constituie obiectul unei adorații oarbe, nemotivate.
 

fetișism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fétichisme)

1. formă timpurie a religiei în comuna primitivă, adorarea fetișurilor.
2. reprezentare denaturată a unor raporturi sociale, transformarea inconștientă a acestora în raporturi între lucruri, cărora li se atribuie însușiri (supra)naturale inerente.
3. (fig.) adorație oarbă, nemotivată.
4. perversiune sexuală (la bărbați), constând în a privi și colecționa obiecte ale persoanei iubite.
 

fetișist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. fétichiste)

1. I. referitor la fetișism, propriu fetișismului.
2. care practică fetișismul; care crede în fetișuri.
3. (prin anal.) care are o admirație sau un respect exagerat pentru cineva sau ceva.
4. II. adept al fetișismului; cel care practică fetișismul.
 

fetișiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. fétichiser, germ. fetischisieren)

1. a atribui cuiva sau la ceva o existență sau o putere cvasi-magică; a face din ceva un fetiș.
2. (fig.) a adora nemotivat un principiu, o idee etc.
3. (psihanaliză) a înlocui obiectul sexual cu un fetiș.
 

amuletă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amulette, lat. amuletum)

1. obiect mic căruia i se atribuie, magic, o putere de protecție, vindecare etc.; talisman, fetiș.
 

artistism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (artist + -ism)

1. fetișizare a mijloacelor de expresie, circumscriere a mijloacelor artistului doar la procedeele formale ale unei comunicări.
 

autofetișism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (auto- + fetişism)

1. fetișism prin apariția excitației sexuale în prezența unui obiect personal al subiectului.
 

defetist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. défaitiste)

1. (partizan) al defetismului.
 

defetișiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (de1- + fetişiza)

1. a face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul fetișist.
 

fetișism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fétichisme)

1. formă timpurie a religiei în comuna primitivă, adorarea fetișurilor.
2. reprezentare denaturată a unor raporturi sociale, transformarea inconștientă a acestora în raporturi între lucruri, cărora li se atribuie însușiri (supra)naturale inerente.
3. (fig.) adorație oarbă, nemotivată.
4. perversiune sexuală (la bărbați), constând în a privi și colecționa obiecte ale persoanei iubite.