Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. figurer, lat. figurare)
1. intr. a fi prezent undeva, a lua parte la ceva; a fi pe o listă.
2. a face figuraţie în teatru.
3. tr. a ilustra, a reprezenta ceva (în artele plastice); a imagina.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. figure, lat. figura)
2. (fam.) a-i face ă (cuiva) = a păcăli, a face cuiva o farsă.
3. formă exterioară a unui corp, a unei ființe; imagine plastică a unui corp.
4. (mat.) ~ geometrică = ansamblu de puncte, linii și suprafețe.
5. carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne și personaje.
6. (șah) fiecare dintre piesele de joc.
8. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare.
9. reprezentare, imagine simbolică sau alegorică a unei persoane, a unui animal sau obiect.
10. ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimbă sensul propriu al unui cuvânt, îmbogățindu-i-se semnificația.
11. ~i silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul în funcție de poziția termenilor în premise.
12. poziție, mișcare (la dans, la scrimă, patinaj etc.).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. configurer, lat. configurare)
1. refl., tr. a lua, a da o anumită formă, un anumit aspect.
2. (inform.) a interpreta comenzile unui sistem de operare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. défigurer)
1. a poci, a urâţi, a sluţi (figura, faţa cuiva).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. figurale, germ. figural)
1. (despre sensul unui cuvânt) figurat, alegoric.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. figurant)
1. artist într-o piesă de teatru, într-un film etc. numai prin prezenţa sa.
2. persoană prezentă la desfăşurarea unui eveniment, la o întâlnire etc., fără a lua efectiv parte la ea.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. figuré, lat. figuratus)
1. (despre cuvinte, expresii) folosit în alt sens decât cel propriu, obişnuit.
2. (despre stil) bogat în imagini, în figuri poetice; figurativ (1).
3. elemente ~e = celulele din sânge.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. figuration, lat. figuratio)
1. ansamblul figuranţilor (dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc.).
2. a face ~ = a avea un rol de figurant.
3. (muz.) grup de note cu o anume constantă ritmică, la acompanierea unei linii melodice.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. abandonner)
1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.
2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.
3. a părăsi, a renunţa definitiv la ceva.
4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.
5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.
6. a neglija, a lăsa în voia...
8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.
12. (intr.) a se retrage dintr-o competiţie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. addubitatio)
1. figură retorică care afirmă pretinsa inabilitate a oratorului de a vorbi competent despre ceva; dubitaţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphérèse)
1. suprimare a vocalei iniţiale, a unui grup de sunete de la începutul unui cuvânt.
2. poezie rebusistă din două părţi, prima definind un cuvânt-bază din care, suprimând prima literă, se obţine un alt cuvânt, definit în a doua parte.
3. figură retorică prin care se respinge ceea ce trebuie respins, enunţându-se ceea ce este demn de reţinut.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allusion, lat. allusio)
1. cuvânt, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situaţie etc., fără a se exprima direct.
2. figură de stil constând în a exprima un lucru cu intenţia de a face să se înţeleagă altceva.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (engl. ambiversion)
1. configurația personalității unui ambivert; cuplu de două tendințe spre introversiune și extroversiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amphiptère)
1. (herald.) figură, un şarpe sau un dragon înaripat.