Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. philos „prieten, iubitor”)
1. „iubitor de, care preferă, care prezintă afinitate pentru, care crește pe”.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT acidophilus
2. FR acidophile
3. EN acidophilous
5. RU aцидофильный
6. HU savanyú közegben élő, savanyút kedvelő
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT acrophilus
3. EN acrophilous
4. DE im Hochgebirge wachsend
5. RU aльпийский
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. agathophyllus)
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT agrophilus
3. EN agrophilous
4. DE ackerliebend; feldliebend
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. aiophyllus)
1. (bot.) cu frunze persistente.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr., sp. abaca, cf. tagalog. abaka)
1. bananier din Filipine, care are fructele necomestibile și pețiolurile frunzelor lungi din care se obțin fibre textile.
2. fibră textilă obținută din pețiolurile frunzelor acestui bananier; cânepă de Manilla.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abattage, it. abbattaggio)
1. acțiunea de a extrage minereu într-o mină.
2. loc de extragere a unui minereu, a unei roci dintr-un zăcământ; operaţia însăşi.
3. ~ frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului.
4. ciocan de ~ = instrument acționat cu aer comprimat, cu ajutorul căruia se desprinde cărbunele în straturile cu înclinație mare.
5. doborâre a arborilor în exploatările forestiere.
6. acțiunea de a ucide un animal; sacrificare a animalelor, la abator.
7. (marinărie) înclinare a unei nave spre a putea fi carenată; carenaj.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abcès, lat. abscessus)
1. (med.) colectare de puroi într-un ţesut sau organ.
2. (med.) colecție circumscrisă de puroi apărută în urma dezintegrării țesuturilor (necroză tisulară) sub acțiunea unor agenți microbieni sau parazitari.
3. ~ cald (sau acut) = ~ însoțit de durere cu caracter pulsatil și febră.
4. ~ rece = ~ cu evoluție îndelungată, caracterizat de absența inflamației.
5. ~ urinos = ~ produs prin infiltrația urinei în țesutul celular.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abstractionnisme)
1. artă abstractă, care atinge sau caută un nivel de abstractizare.
2. (filosofie) tendința de a da abstracțiilor la fel de multă sau mai multă valoare decât realităților concrete.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. absurde, lat. absurdus)
1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simţ.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admiţând un raţionament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.