Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. filament, lat. filamentum)
1. formație filiformă a unor celule animale sau vegetale.
2. parte a staminei care susține antera.
3. conductor subțire, de obicei de metal, care devine incandescent, când este străbătut de curent electric.
4. formație întunecoasă care apare în cromosferă, însoțind erupțiile solare.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT filum; filamentum; nema
2. FR filament; cordonnet; fil
4. DE Filament; Faden; Fädchen
Parte de vorbire: adj.
Origine: (filament + -ar)
1. care are filamente; filamentos.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (lat. filamentum „fir”)
1. „fir, filament”.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. filamentiforme)
1. în formă de filament; filamentos.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. filamenteux)
1. care conține filamente; cu filamente; filamentar.
2. care are aspect de filament; asemănător cu filamentul; filamentiform.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. myofilament)
1. filament al miofibrilelor cu rol în contracţia muşchilor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adelphie)
1. (bot.) concreştere a două sau mai multe organe (stamine, ramuri).
2. (bot.) reunirea în fascicule a staminelor prin filamentele lor.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. aleurospore)
1. (biol.) spor vegetativ, pe hifele miceliene.
2. (bot.) spor format pe cale vegetativă, lateral sau terminal, pe filamentul micelian (ciuperci).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anatrope)
1. (bot.; despre ovule) care are micropilul vecin cu placenta, iar filamentul la polul opus.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. astrosphère)
1. (biol.) structura celulară constituită din sfera atractivă a asterului; corpuscul filamentos transparent și stelat care înconjoară centrosfera unei celule, în cariocineză; aster.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bec)
1. balonaş de sticlă cu un soclu şi un filament în interior, care devine incandescent şi luminează, străbătut de un curent electric.
2. mulură la partea de jos a ferestrei, destinată a împiedica prelingerea apei de ploaie pe faţadă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. capsa, germ. Kapsel)
1. dispozitiv de închidere din piese care se îmbucă una în alta la încheierea unor obiecte de îmbrăcăminte; buton (II, 1).
2. inel metalic cu care se întăresc marginile unei butoniere, ale unei găuri pentru şireturi etc.
3. piesă cu care se prind hârtii, foile unei cărţi etc.
4. mic tub metalic umplut cu o materie fulminantă la armele de foc, la mine etc. pentru a produce impulsul iniţial necesar explodării încărcăturii o (fam.) a fi cu ~a pusă = a fi nervos, gata de ceartă.
5. rondelă metalică izolată la soclul becului, care face legătura cu unul din capetele filamentului.