Dictionar

epicureic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. epikureisch)

1. care aparține epicureismului; care decurge din epicureism; epicurian.
2. conform cu filosofia lui Epicur; epicurian.
3. (prin ext.) devotat plăcerii, dependent de plăcere; epicurian.
4. școala ~ă = școală filosofică inițiată de Epicur, a cărei activitate s-a desfășurat mai multe secole, având ca obiectiv principal atingerea fericirii prin satisfacerea doar a dorințelor „naturale și necesare”.
 

fenomenalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (rus. fenomenalist, fr. phénoménaliste)

1. I. referitor la fenomenalism, doctrină filosofică conform căreia omul poate cunoaște numai fenomenele și nu lucrurile în sine.
2. care este bazat pe fenomenalism.
3. care prezintă caracterele fenomenalismului.
4. II. adept al fenomenalismului.
 

finalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. finalisme)

1. doctrină filosofică care crede în finalitate ca explicație a Universului; concepție idealistă care susține că întreaga desfășurare a fenomenelor din natură urmărește și realizează un anumit scop final, prestabilit, negând astfel existența legilor obiective; teleologie.
 

neotomist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. néo-thomiste)

1. I. referitor la neotomism (mișcare, lansată de Papa Leon al XIII-lea, care încearcă să asocieze dobândirile științei moderne cu doctrina teologică și filosofică a Sfântului Toma de Aquino).
2. II. adept al neotomismului.
 

nominalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. nominaliste)

1. I. referitor la nominalism, doctrină filosofică conform căreia ideile sau conceptele generale există numai în cuvintele folosite pentru a le exprima.
2. II. adept al nominalismului.
 

șozist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. chosiste)

1. I. referitor la șozism, doctrină filosofică care consideră ideile și conceptele drept lucruri.
2. II. adept al șozismului.