Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr philosophique, lat. philosophicus)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. philosophie, gr. philosophia)
1. concepție generală despre lume și viață, formă a conștiinței sociale, constituind un sistem coerent de noțiuni și idei care reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale.
2. ~ lingvistică = teorie neopozitivistă care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului.
3. totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al științei.
4. ~ culturii = disciplină teoretică relativ autonomă, care se preocupă de definirea genetică, structurală și funcțională a fenomenului culturii.
5. comportare, fel de a reacționa al cuiva în fața unor lovituri, nenorociri etc.; fel de a privi lumea și viața; înțelepciune, stoicism.
6. (fam.) problemă greu de rezolvat.
7. sistem filozofic aparținând unei persoane, școli sau epoci.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. philosophisme)
1. falsă filozofie; abuz de filozofie tendenţioasă.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)
1. referitor la civilizaţia elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. şcoala ~ă = numele mai multor şcoli filozofice de orientare mistică şi eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (şi s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alexandrinisme)
1. ansamblu de manifestări ale civilizaţiei elenistice din Alexandria.
2. sistem filozofic al şcolii alexandrine.
3. stil ornat, subtil şi uneori obscur, propriu poeţilor greci din epoca alexandrină.
4. caracter rafinat, erudit, subtil şi decadent al unei arte, al unei filozofii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. amphibolique)
1. (filozofie) care este ambiguu, care poate fi interpretat în două moduri diferite.
2. (mineralogie) legat de amfiboli; care conține amfiboli.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. analytique, lat. analythicus)
2. chimie ~ă = ramură a chimiei care studiază elementele componente ale substanţelor; limbă ~ă = limbă flexionară în care raporturile gramaticale se exprimă prin cuvinte izolate; filozofie ~ă = orientare care reduce filozofia la analiza mijloacelor lingvistice şi conceptuale ale cunoaşterii.
3. care utilizează calculul algebric şi infinitezimal.
4. geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază proprietăţile figurilor geometrice cu ajutorul calculului algebric.
Parte de vorbire: s.
Origine: (anistor/ic/ + -ism)
1. atitudine filozofică ce tinde să substituie studiul concret-istoric al realităţilor sociale prin speculaţii abstracte.