Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. analytique, lat. analythicus)
2. chimie ~ă = ramură a chimiei care studiază elementele componente ale substanţelor; limbă ~ă = limbă flexionară în care raporturile gramaticale se exprimă prin cuvinte izolate; filozofie ~ă = orientare care reduce filozofia la analiza mijloacelor lingvistice şi conceptuale ale cunoaşterii.
3. care utilizează calculul algebric şi infinitezimal.
4. geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază proprietăţile figurilor geometrice cu ajutorul calculului algebric.
Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + consistenţă)
1. principiu în filozofia materialistă potrivit căruia materia nu are nevoie de nimic din afara ei pentru a se desfăşura până la formele cele mai înalte de conştiinţă; proprietate fundamentală a materiei de a se susţine prin ea însăşi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. averroïsme)
1. curent în filozofia medievală occidentală având la bază învăţătura lui Averroes, care afirma că materia şi mişcarea sunt veşnice şi nega nemurirea sufletului şi viaţa de apoi.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. averroïste)
1. I. referitor la Averroes (1126- 1198), la scrierile sau doctrinele sale.
2. II. adept al averroismului.
3. susținător al lui Averroes, filozof arab care a legat filozofia lui Aristotel de Coran.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. baconisme)
1. filozofia lui Francis Bacon, care, combătând scolastica şi metoda deductivă, a pus bazele metodei inductive moderne.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conceptualisme)
1. concepţie în filozofia scolastică medievală apropiată de nominalism, care recunoaşte existenţa generalului.