Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alexandrinisme)
1. ansamblu de manifestări ale civilizaţiei elenistice din Alexandria.
2. sistem filozofic al şcolii alexandrine.
3. stil ornat, subtil şi uneori obscur, propriu poeţilor greci din epoca alexandrină.
4. caracter rafinat, erudit, subtil şi decadent al unei arte, al unei filozofii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. antidogmatic, fr. antidogmatique)
1. care se opune dogmelor unei teologii, ale unei filozofii; care respinge dogmatismul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dyade)
1. principiu metafizic al dualităţii, la filozofii antici greci, opus monadei.
2. (în psih. socială) orice relaţie dintre două persoane, sub raportul interacţiunii.
3. (mat.) grup de două mărimi legate cu ocazia aceleiaşi operaţii.
4. (biol.) cele două celule rezultate din prima diviziune meiotică.
5. (în versificaţie) grup armonic de două vocale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diatribe, lat. diatriba)
1. (ant.) gen literar promovat de filozofii cinici, care îşi popularizau învăţăturile moral-filozofice dialogând cu un adversar imaginar, într-un stil familiar, presărat cu anecdote, aforisme, jocuri de cuvinte.
2. disertaţie critică. (p. ext.) scriere, cuvântare vehementă; pamflet.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. intermundia)
1. nume dat de filozofii epicurieni spaţiilor goale dintre lumile infinite, locul fericit al existenţei netulburate a zeilor.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. sceptique)
1. I. care se referă la scepticism.
2. care nu crede nimic, care se îndoieşte de orice.
3. califică filozofii care spun că nimic nu este sigur.
4. II. adept al scepticismului.
5. filosof care profesează scepticismul.
6. persoană care adoptă o atitudine de scepticism.
7. (antonime) optimist, încrezător.