Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cynisme, lat. cynismus)
1. doctrina filozofilor cinici (II).
2. însuşirea de a fi cinic; atitudine, faptă de om cinic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. doxographe)
1. (în Grecia antică) autor care spicuia părerile filozofilor, expunându-le pe probleme.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. encyclopédiste)
1. s.m.f. nume dat filozofilor, savanților și scriitorilor francezi progresiști din sec. XVIII care au colaborat la elaborarea Enciclopediei științelor, artelor și meșteșugurilor (Diderot, DÁlembert etc.).
2. s.m. autor al unei enciclopedii.
3. adj., s. m. f. (persoană) care are cunoștințe enciclopedice; encicloped.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. graeculus, cf. it. greculo)
1. (ant.) denumire dată filozofilor şi literaţilor greci care aduseseră la Roma, pe lângă cunoaștere și artă, o pedanterie fastidioasă.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. néo-hégélien)
1. I. referitor la neohegelianism (școală de gândire asociată și inspirată de lucrările lui Hegel, care se se referă în principal la doctrinele filozofilor idealiști din Marea Britanie și Statele Unite dintre anii 1870 și 1920).
2. II. adept al neohegelianismului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. noocratie)
1. dominaţie a intelectualităţii; tip de stat condus de intelectuali, după modelul platonician al guvernului filozofilor.