eglefin

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (cf. fr. églefin)

1. pește de mare de culoare cenușie din familia gadidae, apropiat de cod, dar mai mic (Gadus aeglefinus, Melanogrammus aeglefinus).

fin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fin)

1. subțire, delicat.
2. mărunt.
3. curat, pur; neamestecat.
4. foarte sensibil, delicat.
5. (despre oameni) manierat, elegant, bine crescut.
6. (fig.; despre gânduri, idei) subtil, ingenios; isteț.

final, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. final, lat. finalis)

1. adj. de (la) sfârșit.
2. care arată scopul.
3. propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care exprimă scopul acțiunii din regentă; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție finală.
4. s. n. încheiere, sfârșit.
5. ultima parte a unui concert, a unei simfonii etc.
6. s. f. (sport) întâlnire care constituie încheierea unei competiții.
7. ornament tipografic așezat la sfârșitul unui capitol.
8. (muz.) sunet stabil de încheiere în jurul căruia gravitează toate celelalte.

finalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. finalisme)

1. doctrină filosofică care crede în finalitate ca explicație a Universului; concepție idealistă care susține că întreaga desfășurare a fenomenelor din natură urmărește și realizează un anumit scop final, prestabilit, negând astfel existența legilor obiective; teleologie.

finalisma

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. finalissima)

1. (sport) meci final al unui campionat care desemnează câștigătorul; finala mare a unui campionat mondial.

finalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. finaliste)

1. I. (filosofie) referitor la finalism, propriu finalismului; care caută o finalitate ca explicație a existenței.
2. (sport) care este calificat pentru finală.
3. II. (filosofie) adept, partizan al finalismului.
4. sportiv care participă la o finală.

abandona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. abandonner)

1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.
2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.
3. a părăsi, a renunța definitiv la ceva.
4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.
5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.
6. a neglija, a lăsa în voia...
7. a înceta de a utiliza.
8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.
9. a se încrede, a se preda.
10. a se neglija.
11. a-și pierde curajul.
12. (intr.) a se retrage dintr-o competiție.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

acacia

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. acacia)

1. arbore sau arbust (sub)tropical din familia leguminoaselor, cu frunzele în foliole fine și cu flori galbene sau albe, mirositoare.

accesibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accessibilité)

1. calitatea a ceea ce este accesibil; însușirea de a fi accesibil.
2. faptul de a fi accesibil persoanelor cu dizabilități.
3. (economie) posibilitate materială și financiară de a accesa o resursă, bun sau serviciu.
4. (antonime) inaccesibilitate, neaccesibilitate.

acidofil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acidophile)

1. (despre substanțe, țesuturi, organisme) cu afinitate pentru un mediu acid; oxifil.
2. сarе preferă sau este virulent în solurile acide (agenți patogeni tericoli, plantă).
3. care se colorează cu acizi (celule, țesuturi).

acredita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accréditer)

1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici.
2. a face demn de crezare.
3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv.