Dictionar

finisa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. finir)

1. a da forma definitivă unui produs, unei lucrări.
 

finisaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. finissage)

1. acțiunea de a finisa și rezultatul ei; finisare.
2. ultimele operațiuni pentru a termina, finaliza o lucrare, un produs.
3. (concret.) aspectul finit al unui obiect; finisare.
 

finisare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (finisa)

1. acțiunea de a finisa și rezultatul ei; finisaj, finiție.
2. operație ultimă menită să perfecționeze o lucrare sau un produs; finisat.
3. (concret.) aspectul finit al unui obiect; finisaj.
 

finisat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (finisa)

1. (tehnologie) operație ultimă menită să finalizeze o lucrare sau un produs; finisare.
 

finisat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (finisa)

1. (despre produse, lucrări etc.) care a căpătat formă definitivă în urma finisării.
 

superfinisa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. superfinir)

1. a netezi foarte fin asperitățile suprafețelor unor piese sau organe de mașini.
 

ecoanson

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. écoinşon)

1. ornament triunghiular cuprins între două arcade tangente legate la înălțime de un brâu orizontal; piatră care formează colțul ambrazurii unei ferestre sau uși.
2. finisare a colțurilor unei încăperi.
 

emolient, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. émollient, lat. emolliens)

1. (medicament) care calmează durerea prin înmuierea țesuturilor; care înmoaie țesuturile, calmând inflamațiile.
2. (substanță) folosită la finisarea produselor textile pentru a le imprima moliciune și luciu.
 

finisaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. finissage)

1. acțiunea de a finisa și rezultatul ei; finisare.
2. ultimele operațiuni pentru a termina, finaliza o lucrare, un produs.
3. (concret.) aspectul finit al unui obiect; finisare.
 

finisat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (finisa)

1. (tehnologie) operație ultimă menită să finalizeze o lucrare sau un produs; finisare.
 

finisor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. finisseur)

1. s. m. f. muncitor specialist în operații de finizaj.
2. s. n. mașină de finisat stratul de uzură al șoselelor.
 

finiție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. finition)

1. acțiunea de a finisa și rezultatul ei; finisare.
2. operație finală menită să perfecționeze o lucrare sau un produs.