finit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fini, it. finito, lat. finitus)

1. adj. care nu depășește valori oricât de mari; mărginit, limitat.
2. (mat.) număr ~ = fiecare dintre numerele reale.
3. (despre produse) care a suferit toate operațiile de prelucrare; terminat.
4. s. n. categorie filozofică desemnând caracterul limitat al lucrurilor, fenomenelor și proceselor în spațiu și în timp.

finitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. finité)

1. (filosofie) caracter a ceea ce este finit în timp; caracterul finit al ființei umane; finitudine.
2. (antonim) infinitate.

finiție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. finition)

1. acțiunea de a finisa și rezultatul ei; finisare.
2. operație finală menită să perfecționeze o lucrare sau un produs.

finitism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. finitisme)

1. concepție metafizică ce susține că universul este mărginit.

finitudine

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. finitude)

1. (filosofie) faptul de a fi finit, limitat; caracterul a ceea ce este finit, conștiința limitelor ființei umane.
2. (matematică) însușire a soluției unei probleme de a fi furnizată după un număr finit de operații.
3. (antonim) infinitudine.

abandona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. abandonner)

1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.
2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.
3. a părăsi, a renunța definitiv la ceva.
4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.
5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.
6. a neglija, a lăsa în voia...
7. a înceta de a utiliza.
8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.
9. a se încrede, a se preda.
10. a se neglija.
11. a-și pierde curajul.
12. (intr.) a se retrage dintr-o competiție.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

acidofil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acidophile)

1. (despre substanțe, țesuturi, organisme) cu afinitate pentru un mediu acid; oxifil.
2. сarе preferă sau este virulent în solurile acide (agenți patogeni tericoli, plantă).
3. care se colorează cu acizi (celule, țesuturi).

acromatofil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. achromotophil, lat. achromatophilus)

1. care nu are afinitate pentru coloranți.

adenovirus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adénovirus)

1. grup de virusuri cu afinitate pentru mucoasa conjunctivală, faringială și țesutul limfatic.

afereză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphérèse)

1. suprimare a vocalei inițiale, a unui grup de sunete de la începutul unui cuvânt.
2. poezie rebusistă din două părți, prima definind un cuvânt-bază din care, suprimând prima literă, se obține un alt cuvânt, definit în a doua parte.
3. figură retorică prin care se respinge ceea ce trebuie respins, enunțându-se ceea ce este demn de reținut.