Rezultate principale (Fixă):
Fixa
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. fixer)
1. tr. a face să fie fix; a înțepeni, a întări (undeva).
2. a privi țintă pe cineva sau ceva.
3. a stabili, a hotărî un preț, un termen etc.
4. a dizolva sărurile de argint nedescompuse de lumină de pe un material fotosensibil.
5. a face să intre colorantul într-o fibră textilă, astfel încât el să reziste la spălare, la lumină etc.
6. refl. a se hotărî, a se decide.
Rezultate secundare (Fixă):
Fixaj
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fixage)
1. operaţie prin care o imagine fotografică este făcută inalterabilă la lumină.
Fixat
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. affixus, vb. fixa)
1. adj. prins într-un loc determinant, astfel încât să nu poată fi mișcat; înțepenit.
3. imobil; stabilit într-un anumit loc.
4. (d. un termen, o oră, un preț etc.) riguros determinat.
6. (chm; d. corpuri) care a fost adus într-o stare din care nu se mai schimbă.
7. (chm; d. corpuri) care a fost împiedicat să se volatilizeze.
8. (d. materiale fotografice developate) tratat cu un reactiv chimic, pentru a-l face insensibil la acțiunea luminii.
9. (d. un colorant) care a pătruns în structura fibrei textile sau a pielii.
10. (d. un desen) acoperit cu un fixativ.
11. (biol.; d. celule sau țesuturi) stabilizat cu ajutorul unui fixator, în vederea examenului microscopic.
Fixaţie
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fixation)
1. (med.) operaţie prin care un ţesut este tăiat în vederea examenului microscopic.
Fixativ, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fixatif)
1. adj. (despre soluţii) care fixează.
2. s. n. soluţie cu care se fixează pe hârtie desenele în cărbune sau în creion, ferindu-le astfel de ştergere.
3. soluţie pentru păr care fixează forma coafurii.
Fixator
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fixateur)
1. soluție care face inalterabilă la lumină o imagine fotografică developată.
2. (text.) substanță folosită la fixarea coloranților pe fibră.
3. agent fizic, substanță care produce coagularea protoplasmei vii.
4. piesă folosită la lucrări de asamblare.
5. dispozitiv mecanic pentru manevrarea și înzăvorârea acelor macazului.
Prefixa
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. préfixer)
1. a ataşa un prefix unui cuvânt.
Abate (2)
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. abbattere, fr. abattre)
1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
Abnorm, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. abnorm; lat. abonormis, ab- „de la, departe” + norma „standard” + -is)
1. care se depărtează sau deviază de la o regulă sau un standard fixat; anormal, neobişnuit.
2. (antonime) normal, obişnuit.
Abnormitate
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abnormité, germ. Abnormität)
1. caracterul a ceea ce este abnorm.
2. depărtare sau deviere de la o regulă sau un standard fixat; anomalie; enormitate; lucru, fapt neobișnuit.
Abuz
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abus, lat. abusus)
1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.
Acceptor, -oare
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. accepteur)
1. (atom) capabil a primi electroni suplementari.
2. (substanţă chimică) care poate fixa o altă substanţă.
Acetabul
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acétabule, lat. acetabulum)
1. cavitate a osului iliac în care se articulează capul femurului.
2. excavaţie a unei cochilii în care stă fixat animalul.