fizic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. physique, lat. physicus, gr. physikos)

1. adj. referitor la corpul omului și la activitatea musculară.
2. referitor la materie, material, concret.
3. referitor la fizică, la fenomenele pe care le studiază.
4. s. n. aspect exterior al (corpului) unui om.
5. s. f. știință care studiază structura și proprietățile materiei, cu formele mișcării ei și cu legile generale ale fenomenelor naturii anorganice.
6. ~ atomică = parte a fizicii care studiază proprietățile fizice ale atomilor; ~ nucleară = ramură a fizicii care studiază proprietățile nucleului atomic.

fizicalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. physicalisme)

1. concepție neopozitivistă potrivit căreia limbajul fizicii ar fi limbajul tuturor științelor.

fizicalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. physicaliste)

1. I. referitor la fizicalism, doctrină empiristă care consideră limbajul fizicii ca fiind universal, potrivit pentru toate științele, chiar și pentru cele umaniste.
2. II. adept al fizicalismului.

fizicamente

Parte de vorbire:  adverb (învechit)  
Etimologie: (cf. fr. physiquement)

1. într-un mod fizic, din punct de vedere fizic.
2. într-un mod fizic, corporal, în raport cu corpul uman.

fizician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. physicien)

1. specialist în fizică, știință care studiază natura materiei, energiei și interacțiunile lor.

fizico-chimic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. physico-chimique)

1. referitor la fizică și chimie.

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.

ablațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablation, lat. ablatio)

1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare.
2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor.
3. reducere a masei unui ghețar sau a zăpezii prin topire și evaporare.
4. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanță din cauza încălzirii sale până la incandescență.

acenestezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. acenesthesia)

1. absența sentimentului de existență fizică, în demențe.

acosmism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acosmisme)

1. teorie potrivit căreia lumea fizică nu ar exista ca realitate independentă de Dumnezeu.

acreție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accrétion)

1. (astr.) fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materia din spațiul cosmic.
2. (tehn.) proces de aglomerare a unor elemente.
3. formarea de crustă oceanică, prin extensiunea crustei terestre.

activitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. activité, lat. activitas)

1. îndeplinire a unor acte fizice, intelectuale etc.; muncă, acțiune, ocupație.
2. situație a unui ofițer care face parte din cadrele active ale armatei.
3. mărime ce caracterizează intensitatea dezintegrării unei substanțe radioactive.
4. capacitate a unei particule materiale (atom, moleculă, radical) de a lua parte la o reacție.
5. ~ solară = totalitatea fenomenelor (pete, protuberanțe, erupții etc.) în păturile exterioare ale Soarelui.