flanc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. flanc)

1. extremitate laterală a unei formații, a unui dispozitiv de luptă.
2. din ~ = dintr-o parte; în ~ (câte unul) = unul în spatele altuia.
3. carton special care servește la confecționarea, prin presare, a matrițelor de stereotipie.
4. (teatru) nume dat panourilor care servesc la alcătuirea decorurilor.
5. porțiune laterală dintr-o cută de teren, în care straturile își mențin înclinarea aproximativ constantă.
6. fiecare dintre părțile laterale exterioare ale unei nave.
7. fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale peretelui abdominal.

flanca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. flanquer)

1. a apăra, a susține din flanc.
2. (fig.) a însoți pe cineva (pentru a-l păzi).
3. a trage asupra flancului unei (sub)unități dintr-o direcție perpendiculară pe direcția sa de acțiune.
4. (despre un grup de clădiri) a mărgini lateral.

flancat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (flanca)

1. (arhit.; despre un masiv pătrat) care are fața armată cu o coloană.
2. (herald.; despre unele mobile) paralele cu laturile scutului.

flancgardă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. flancgarde)

1. detașament destinat a proteja flancul unei trupe în mers.

flancher

Parte de vorbire:  I. s.m., II. s.m. (înv.)  
Etimologie: (I. engl. flanker; II. fr. flanqueur)

1. I. (rugby) jucator (aripă) de linia a treia.
2. II. soldat de infanterie sau cavalerie care susținea flancurile unei armate sau coloane.

barrancos

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp. barrancos)

1. pl. mici văi formate de ape pe flancurile unui con vulcanic.

bastion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bastion)

1. lucrare de fortificație în formă de turn scund și puternic, cu două flancuri și două fețe.
2. (fig.) ceea ce constituie un sprijin solid.

caponieră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caponnière, it. capponiera)

1. cazemată cu două ambrazuri, ale cărei arme flanchează două direcții.
2. nișă în peretele unui tunel.

flanca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. flanquer)

1. a apăra, a susține din flanc.
2. (fig.) a însoți pe cineva (pentru a-l păzi).
3. a trage asupra flancului unei (sub)unități dintr-o direcție perpendiculară pe direcția sa de acțiune.
4. (despre un grup de clădiri) a mărgini lateral.

flancgardă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. flancgarde)

1. detașament destinat a proteja flancul unei trupe în mers.

joncțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. jonction)

1. legătură, unire, cuplare; locul unde se face o legătură; junctură.
2. element de circuit care realizează contactul între doi semiconductori diferiți.
3. legare prin coordonare sau subordonare a elementelor unei propoziții ori fraze cu ajutorul unor instrumente gramaticale, sau al altor cuvinte cu funcție de relație.
4. (mil.) loc unde se realizează legătura dintre flancurile dispozitivelor de luptă a două unități.