Dictionar

flexibilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. flexibilité)

1. însușirea a ceea ce este flexibil.
 

inflexibilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inflexibilité)

1. calitatea a ceea ce este inflexibil.
2. (fig.) fermitate, tărie, intransigență.
 

birocrație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bureaucratie)

1. ansamblul funcționarilor publici cu atribuții administrative.
2. sistem administrativ formalist care se caracterizează prin încetineală, greutate, lipsă de flexibilitate, incapacitatea de a se ocupa de cazuri particulare etc.
3. formă de sistem politic în care puterea reală este deținută și transmisă de către administrație.
4. (prin ext.) hârțogărie, paperaserie; ineficiență, ineficacitate.
 

felinitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. félinité)

1. caracter felin, ansamblu de comportamente caracteristice ale pisicii.
2. (literar) care are flexibilitatea, grația și viclenia unei pisici.
3. suplețe, agerime, grație (în mișcări).
 

fluiditate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fluidité)

1. însușirea a ceea ce este fluid; viscozitate redusă.
2. (fig.) schimbare; curgere; mlădire, flexibilitate; cursivitate, coerență.
 

pliabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. pliability)

1. însușirea de a fi pliabil; calitatea de a fi ușor de îndoit; flexibilitate.
 

rigid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. rigide, lat. rigidus)

1. (despre corpuri) care nu se deformează sub acțiunea forțelor exterioare; lipsit de flexibilitate; țeapăn.
2. (tehn.; despre piese, legături) fix, imobil.
3. (fig.) care nu admite abateri; sever, neînduplecat, intransigent.
 

suplețe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. souplesse)

1. însușirea de a fi suplu; flexibilitate.
2. (peior.) pricepere de a se mlădia după împrejurări.
3. cu ~ = cu dezinvoltură, fără efort.
4. proprietate a unui corp solid de a putea suferi mari deformații nepermanente la încovoiere sau la torsiune sub solicitări relativ mici; elasticitate.