Dictionar

FLORI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (lat. flos, floris „floare”)

1. „floare, plantă ornamentală, floral”.
 

FLORI-, -flor

Parte de vorbire:  afix  
Etimologie: (fr. flori-, -flore, cf. lat. flos, floris)

1. „floare”.
 

floribund, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. floribundus)

1. care are multe flori, care înflorește abundent; înfloritor.
 

floricol

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT floricolus
2. FR floricole
3. EN floricolous
4. DE blütenbewohnend
5. RU живущий нa цветкaх
6. HU virágon élő
 

floricol, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. floricole)

1. referitor la floricultură.
2. (despre plante ornamentale) care are flori.
3. (despre insecte) care trăiește pe flori; antofil.
 

floricultor, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (it. floricoltóre, fr. floriculteur)

1. cel care se ocupă cu floricultura, de cultivarea florilor.
2. cel care cultivă flori cu titlu profesional; specialist în floricultură.
3. persoană care cultivă flori și plante ornamentale în scop comercial.
 

abundență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. abondance, lat. abundantia)

1. cantitate mare, belșug; bogăție.
2. cornul ~ei = corn cu fructe și flori, simbol al belșugului.
3. (biol.) număr al indivizilor unei specii dintr-un releveu.
 

acacia

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. acacia)

1. arbore sau arbust (sub)tropical din familia leguminoaselor, cu frunzele în foliole fine și cu flori galbene sau albe, mirositoare.
 

acervul

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. acervule, lat. acervulus)

1. mic grăunte de calcar, în glanda pineală.
2. grămadă mică.
3. glomerul de flori sau de fructe.
4. gonidiofori asociați la ciupercile parazite.
5. himeniu nud.
 

achirofite

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. achyrophytes)

1. (bot.) plante cu flori glumacee (având sau constând din glume).
 

achiu

Parte de vorbire:  I. s.n. (înv.), II. s.m. (înv.)  
Etimologie: (I. fr. acquit; II. cf. lat. apium)

1. I. bilă de încercare la jocul de biliard, desemnând persoana care începe partida.
2. (reg.) baston special de lemn, cu care jucătorii lovesc bilele de biliard; tac.
3. II. plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos și cărnos, cultivată ca plantă culinară; țelină (Apium graveolens).
 

aciclic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acyclique)

1. care nu are caracter ciclic; care nu are ciclu; care apare la intervale neregulate; aperiodic.
2. (despre flori) cu elemente dispuse în spirală; spiralat.
3. (botanică) care nu este așezat în formă de verticil; neverticilat.
4. (despre substanțe organice) care nu conține nici un ciclu de atomi în molecula sa.
5. (antonim) ciclic.